Eşti aici

OVERVIEW SĂPTĂMÂNAL

Africa face progrese în domeniul dezvoltării Datelor Deschise

Noile platforme de date statistice şi deschise sunt în curs de elaborare pentru a soluţiona pe termen lung problemele privind accesul la Datele Deschise în Africa. Acestea se arată destul de promiţătoare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea serviciilor şi sporirea nivelului de transparenţă. Datele deschise, în cazul ţărilor în curs de dezvoltare, pot fi folosite "pentru îmbunătăţirea eficienţei şi acoperirea serviciilor publice în diferite domenii de dezvoltare, cum ar fi educaţia, sănătatea, transporturile, energia", afirmă Amparo Ballivian, economist principal la Banca Mondială. Datele deschise pot contribui, de asemenea, la apariţia noilor afaceri şi, prin urmare, a oportunităţilor de angajare, precum şi la îmbunătăţirea transparenţei, adaugă Ballivian.

Datele Deschise şi autobusele fără şoferi: în ce mod transportul din Londra se îndreaptă spre viitor

Vernon Everitt, Directorul General pentru Gestionarea Relaţiilor cu Clienţii în cadrul TfL, susţine că Londra este liderul global în domeniul Datelor Deschise, cu informaţii live partajate în mod liber între dezvoltatori, dintre care aproximativ 6.000 s-au înregistrat pentru a fi la curent cu circulaţia metroului şi cele mai recente modificări ale pupitrelor de comandă. Acest lucru a contribuit la elaborarea unui set de aplicaţii geniale pentru pasageri, iar utilizarea acestora i-a permis TfL să monitorizeze cele mai solicitate linii de transport în acelaşi mod în care pasagerii monitorizează informaţiile cu privire la locaţia trenului de pe linie, autobuselor şi punctelor de închiriere a bicicletelor lui Boris, într-un mod foarte comod, fără a fi necesară accesarea site-ul web al TfL, a menţionat el, adăugând că site-ul web a fost accesat de aproximativ trei sferturi de londonezi pentru a verifica traseul de circulaţie a trenurilor din reţeaua de metrou.

Studiul din New York prezintă modul în care libertatea de informare poate contribui la succesul Datelor Deschise

Pe portalul Datelor Deschise al Statului New York, Departamentul pentru Protecţia Mediului Înconjurător din New York deţine în jur de 40 de baze de date de diferite dimensiuni, cum ar fi hărţile lacurilor, iazurilor şi râurilor, zonelor de protecţie a speciilor de păsări şi a traseelor turistice.

Festivalul ilustrează perspectivele şi lacunele Datelor Deschise

Guvernele şi companiile mari doresc ca accesul la informaţii să fie liber şi deschis, dar cum va funcţiona acest lucru? Festivalul de la Berlin, organizat săptămâna trecută, a efectuat o evaluare amicală dar critică a ideii date. De la revistele ştiinţifice la datele de cercetare, există un progres în direcţia furnizării datelor deschise gratuit pentru toată lumea. Este o idee bună, dar cum va fi pusă în practică este o altă problemă.

Datele deschise, crowdsourcing-ul şi tehnologiile economiei de schimb îşi asumă roluri noi în cazul producerii unor dezastre

În cazul unor dezastre, informaţia despre tehnologiile ce mai funcţionează, durata de funcţionare a acestora, persoanele care ştiu să o utilizeze etc. este una foarte preţioasă. Ideea de "dezastru tehnologic" este una determinantă pentru această noţiune: ce tehnologie funcţionează atunci când nimic altceva nu mai funcţionează? Săptămâna precedentă, în cadrul forumului convocat de Casa Albă pentru a împărtăşi angajamentele din sectorul privat şi a demonstra caracterul inovativ al Datelor Deschise cu scopul de a ajuta oamenii şi a acţiona corect în cazul unor dezastre, mi-am dat seama o dată în plus de această necesitate.

Categorie: