Eşti aici

OVERVIEW SĂPTĂMÂNAL

3 oraşe folosesc datele deschise în moduri creative pentru a rezolva probleme

Bloomberg Philanthropies a lansat o iniţiativă în valoare de 42 milioane de dolari pentru a ajuta oraşele să folosească datele deschise mai bine. Iniţiativa What Works Cities crează un parteneriat cu Harvard Kennedy School, Universitatea Johns Hopkins, Results for America, şi Sunlight Foundation pentru a oferi instructaj tehnic celor 100 de oraşe (cu o populaţie între 100,000 şi 1,000,000) selectate dintre cele care aplică.

Viziunea americanilor cu privire la Datele Guvernamentale Deschise

Reformatorii guvernamentali şi susţinătorii cred că două fenomene contemporane au potenţialul de a schimba modul în care oamenii relaţionează cu guvernele la toate nivelurile. Primul dintre acestea este reprezentat de date. În prezent există mai multe date decât oricând şi există mai multe instrumente pentru a le disemina. Acest lucru crează noi posibilităţi de livrare a serviciilor pentru guvern prin utilizarea datelor deschise pe care agenţiile guvernamentale le colectează şi le generează. Cel de-al doilea fenomen face referire la dorinţa publicului de a face guvernul mai transparent şi eficient în servirea cetăţenilor - un impuls generat de bugetele restrânse şi de scăderea încrederii cetăţenilor în guvern.

Deschiderea datelor pentru oraşe mai puternice

Sunlight s-a alăturat colaborării numite iniţiativa What Works Cities, un program naţional, de trei ani, care are ca scop accelerarea utilizării datelor deschise în oraşele americane. Iniţiativa îşi propune să spijine guvernele locale să utilizeze datele pe care le crează mai eficient pentru a implica publicul, a face guvernul mai eficient şi pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor.

“Există o mare diferenţă între datele deschise şi datele accesibile”

Carl Cullinane, liderul proiectului din spatele Democratic Dashboard, o resursă de informare pentru alegători care face datele deschise şi accesibile în perioada premergătoare Alegerilor Generale din Marea Britanie, spunce că există o mare diferenţă între datele deschise şi datele accesibile. “Marea Britanie a făcut paşi importanţi spre deschiderea datelor, însă sunt răspândite atât de difuz spre mai multe website-uri, cu diferite metode de formatare şi stocare, ceea ce le face foarte dificil de utilizat. Sperăm ca datele noastre să fie atât deschise, cât şi accesibile pentru toţi oamenii.”

Categorie: