Eşti aici

OVERVIEW SĂPTĂMÂNAL

Indonezia lansează portalul datelor deschise

Guvernul Indoneziei a lansat oficial portalul datelor deschise, cuprinzând în prezent 700 de seturi de date de la 24 de agenții. Potrivit portalului, acesta urmărește să promoveze un guvern mai credibil, servicii publice mai bune și să încurajeze inovația în societate.

Datele Deschise și Democrația: Henri Verdier oferă răspunsuri

Evelyn Ruppert a formulat o analiză cu privire la Datele Deschise care poate fi sumarizată astfel: transparența absolută este o iluzie, de vreme ce guvernele aleg întotdeauna ce doresc să comunice, și nu împărtășesc niciodată cele mai importante informații; transparența nu construiește încredere, ci mai degrabă neîncredere, deoarece nu poate fi niciodată absolută; procesul de deschidere limitează cetățenii la date pe care guvernele aleg să le transmită; Datele Deschise promit o relație mai directă cu puterea, dar de fapt crează o nouă tehnocrație a celor care pot să înțeleagă datele. Astfel, trebuie acordată o atenție deosebită datelor în sine (cine le-a creat, când, de ce, etc.) pentru a permite cetățenilor să analizeze și să selecteze datele care le sunt oferite.

O expediție pentru toată lumea: Datele Deschise în Okavango

Prin natura lor, expedițiile sunt periculoase. Dar o expediție dificilă oferă oamenilor de știință o modalitate de a obține date care nu sunt disponibile colegilor lor. Aceasta este ideea principală din spatele eforturile “În Okavango” și a Proiectului Sălbăticia Okavango. Folosind un set de instrumente open-source, este dezvoltat un sistem care pune toate datele colectate pe web aproape în timp real, pentru ca oricine din lume să le poate utiliza și împărtăși.

Ar putea social media analytics și datele deschise să formeze o pereche?

În vreme ce multe agenții federale utilizează o formă de analiză pentru a urmări conturile de social media de câțiva ani, anunțul făcut de Twitter săptămâna trecută conform căruia tabloul de bord pentru analiză va fi deschis pentru toți utilizatorii poate asigura o acoperire mai largă în guvernul social și comunitățile de date deschise.

Cele șapte obiceiuri ale celor mai eficienți utilizatori de Date Deschise

Cu toată discuția din ultima perioadă din media cu privire la modul în care ar trebui abordate Big Data și obținută valoare din ele, este util să privim spre trăsăturile de personalitate prezente la cei care le gestionează în mod eficient. Dacă înțelegem mai multe aspecte din mentalitatea profesioniștilor în domeniul Big Data, atunci cu siguranță vom reuși și noi să le gestionăm mai bine, sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple la nivel teoretic.

Categorie: